Universitatea Politehnică din Timişoara oferă meditaţii gratuite la matematică liceenilor care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. Acestea vor fi susţinute de profesori din cadrul instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform reprezentanţilor Universităţii Politehnica din Timişoara, cursurile gratuite de pregătire la matematică vor avea loc în fiecare duminică, în perioada 24 februarie – 9 iunie, între orele 10.00 – 13.00. Meditaţiile, organizate prin Departamentul de Matematică al instituţiei, pot fi frecventate de elevii de liceu care se pregătesc de examenul de Bacalaureat, scrie Mediafax.
“Universitatea Politehnica Timişoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultăţile instituţiei, cât şi pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicităniciun fel de angajament faţă de Universitatea Politehnica din Timişoara”, au precizat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.
Meditaţiile gratuite se vor desfăşura în amfiteatrul D1 al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, între orele 10.00 – 13.00, elevii fiind pregătiţi de profesori din cadrul Departamentului de Matematică al universităţii din Timişoara.